Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oţelul l-a ofertat pe ANTRENORUL Cristi Popovici, dar NEGOCIERILE AU EŞUAT

UPDATE: Deşi s-a ajuns până la discuţii între Popovici şi jucători, administratorul special al Oţelului, Lucian Ciofoaia, a spus că acest subiect nu există. “Vreau să precizez foarte clar că noi avem un antrenor, domnul Michael Weiss. El se ocupă de pregătirea echipei, avem antrenament la ora 17.00. Nu înţeleg de ce circulă aceste zvonuri, pentru că singurul om care poate da detalii despre ce se întâmplă la club sunt eu. Nu vreau alte discuţii pe marginea unui subiect care nu există. Orice staff tehnic e ţinut de către rezultate. Observ progresul echipei şi nu avem luată în calcul o schimbare”, a declarat Ciofoaia.


 

Bilanţul slab, de doar două puncte obţinute în cinci etape, a determinat conducerea Oţelului să înceapă căutările pentru a găsi un înlocuitor antrenorului principal Michael Weiss.

Astfel, tehnicianul băcăuan Cristi Popovici a fost ofertat a doua oară în această vară de către Oţelul, venind în Galaţi pentru negocieri. Însă, la fel ca în luna iulie, nu s-a ajuns la un acord. “Am plecat din Galaţi, sunt în drum spre Bacău. Discuţiile nu s-au concretizat, deci nu vin Oţelul, sunt în drum spre casă”, ne-a declarat Cristi Popovici miercuri dimineaţă.

Popovici a mai fost ofertat de Oţelul şi în luna iulie, negocierile fiind închise în ultimul moment, conform celor declarate de antrenor în presa băcăuană. “Nu s-a concretizat din motive de…insolvenţă. Eram în discuţii avansate cu Oţelul, care, mai mult că sigur, s-ar fi concretizat printr-un angajament. E drept, ar fi fost o muncă foarte grea, deoarece, din cauza situaţiei financiare precare, aş fi fost nevoie să construiesc echipa de la zero, cu fotbalişti veniţi din postura de jucători liberi de contract şi cu salarii foarte mici, aproape de nivelul ligii secunde. Nu ascund însă că mă tenta numele Oţelul, chiar dacă varianta cu şase echipe retrogradate mi-ar fi complicat şi mai mult misiunea. De partea cealaltă, oamenii de acolo ştiau că mai lucrasem cu echipe mici şi o făcusem bine, aşa cum s-a întâmplat şi la Botoşani, unde m-am simţit foarte bine. Din păcate, când eram pe cale de a bate palma cu Oţelul, a intervenit firma australiană care solicitase auditul şi care a ţinut să aducă un antrenor german”, declara Popovici pentru desteptarea.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.