Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

BASCHET/ Extreme noi pentru Phoenix

În plină campanie de pregătire centralizată, la Sf. Gheorghe, echipa de baschet masculin Phoenix Galați a semnat cu încă doi jucători, Iosif Pârlog şi Cornel Cioacătă, ambii veniţi de la CSU Ştiinţa Bucureşti.

"Pe cei doi jucători îi cunosc bine, le-am urmărit evoluţia atât în lotul naţional, cât şi la echipele de club şi sunt potriviţi pentru echipa noastră, e ceea ce căutam pentru a ne atinge obiectivele fixate la începutul acestui sezon competiţional", ne-a declarat Florin Nini, antrenorul şi managerul general al CS Phoenix.

Iosif Pârlog are 22 de ani, 1,94 m înălţime şi joacă pe poziţia extremă. A mai evoluat la Dinamo Bucureşti şi a făcut parte din naţionala de juniori Under 18 între 2008-2010.

Cornel Cioacătă are tot 22 de ani, 1,97 m înalţime, este tot extremă şi a mai jucat la CSU Craiova, CS Otopeni şi Colegiul „Aurel Vlaicu” Bucureşti.

Cei doi întregesc lista transferurilor efectuate de clubul gălăţean în acestă vară, pe care se mai află pivotul american Roland Brown, revenirile gălăţenilor Andrei Petică (de la Concordia Chiajna) şi Robert Bolobiţă (din liga a III-a italiană), ambii formaţi la Phoenix LPS, Iulian Chirică şi Andrei Neguroiu, de la LPS Focşani, plus Nicu Peptănaru şi Bogdan Bălănică, de la CSU Galaţi.

În cantonamentul din Sf. Gheorghe se mai află în probe muntenegreanul Zivojin Grubovic (29 de ani, 2,07 m înălţime), care sezonul trecut a evoluat la echipa estoniană KK Parnu.

Phoenix, care va încerca promovarea în prima ligă, va disputa două partide de verificare, joi şi vineri, cu BC Sf. Gheorghe, şi o alta sâmbătă, cu CSU Braşov.

Altfel, echipa feminină de Liga Naţională, CS Phoenix va disputa două partide amicale – vineri, cu reprezentanta  Sepsi Sf. Gheorghe, iar sâmbătă cu CSU Olimpia Braşov.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.