Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TENIS/ Patricia Ţig a produs surpriză la bulgari

Gălăţeanca Patricia Maria Ţig, locul 299 în ierarhia mondială, a reuşit, joi, 18 septembrie 2014, să-şi mai treacă în palmares o bornă importantă, prima victorie în faţa unei adversare aflată în primele 150 de locuri în clasamentul mondial.

Aflată pe tabloul principal al turneului ITF Pro de la Dobrici (Bulgaria), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, a învins-o în turul al doilea pe jucătoarea Kateryna Kozlova (Ucraina, locul 147 WTA), favorita numărul doi al turneului, cu scorul 6-4, 4-6, 6-1. Până joi, gălăţeanca nu mai învinsese o adversară atât de bine plasată în topul WTA.

În primul tur, Ţig trecuse de Helen Ploskina (Ucraina), cu scorul 6-4, 0-6, 6-1. În „sferturile” de finală gălăţeanca o va întâlni, astăzi, pe Evgeniya Rodina, Rusia, locul 196 WTA.

Anul acesta, Patricia Ţig a câştigat şase turnee Futures, toate cu premii totale de 10.000 de dolari: două în Antalya (Turcia), unul în Croaţia, la Bol, şi trei în România, unul la Sibiu şi două la Galaţi, în iulie şi septembrie. În total, gălăţeanca are în palmares 11 turnee câştigate din circuitul ITF Pro.

În această vară, după turneul din iulie, de la Galaţi, Ţig şi-a schimbat antrenorul, lucrând acum cu Răzvan Sabău.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.