Personalităţi ale sportului gălăţean, din nou în băncile facultăţii, după 20 de ani
O zi plină de o mare încărcătură emoţională au avut foştii studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, cei din promoţia 1990-1994. Prima generaţie a acestei facultăţi de la reluarea activităţii după o întrerupere de 16 ani, s-a reunit la două decenii de la absolvire în Aula „Gh. Manolescu”, alături de o parte dintre profesori. Printre studenţii de acum 20 de ani se află personalităţi marcante ale sportului gălăţean: antrenorul de baschet Florin Nini, care a fost şef de promoţie și acum selecționer al echipei naționale feminine, Alexandrina Soare - fosta handbalistă şi acum antrenoare în Liga Naţională, fosta atletă Daniela Antipov (acum la DJTS Galaţi), Sanda Asandei - fostă handbalistă acum antrenoare, alături de fosta sa coechipieră la Oţelul, Nicoleta Ivan De Santis, fostul fotbalist al Oțelului, Adrian Oprea, acum antrenor la LPS...
Unul dintre cele mai emoţionante momente a fost cel în care l-au auzit prin intermediul telefonului pe Dumitru Sârbu (84 de ani), şeful de catedră stabilit în Canada în urmă cu 15 ani.
Foştii studenţi au avut plăcerea de a-şi îmbrăţişa o parte din dascăli: Constantin Hânsa, Rodica Marinescu, Aurelian Drăgan, Viorel Secuianu şi Costel Curcă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.