Arcada, joc bun dar fără punct la Zalău
În etapa a doua a Diviziei A1 de volei masculin, gălăţenii de la Arcada au avut o deplasare dificilă, la Volei Municipal Zalău, vicecampioana naţională. Gălăţenii au jucat mult mai bine decât cu o săptămână în urmă, când cedaseră la CSM Bucureşti, şi au pus probleme sălăjenilor. Arcada câştigat primul set, după o dispută palpitantă: 0-3, 4-4, 9-9, 12-13, 18-20, 22-25. Echilibrate au fost şi seturile doi şi patru, pierdute la mare luptă şi din cauza arbitrajului în special în actul secund, cu două decizii eronate favorabile gazdelor în momente cheie ale setului care ar fi putut aduce un punct în clasamentul pentru Arcada. . Astfel s-a ajuns la scorul final de 3-1 (-22, 22, 20, 22), în favoarea gazdelo.
„Băieţii au arătat un plus în joc şi, dacă aveam suficientă concentrare în finalurile de set, cu siguranţă că rezultatul putea fi altul”, a declarat antrenorul Marian Apostu.
Tehnicianul gălăţean a venit şi cu o inovaţie – rotirea celor doi „libero”, metodă care „a dat satisfacţie”, în opinia lui Apostu.
Jocul a fost început cu cei şase jucători transferaţi în această vară: Bartha, Radovici, Dumitrache, Paşcan, Zupanc, Cosici, plus Pârvu (libero). Au mai intrat Cristudor, Martin şi „liberoul” Ghimeş.
În etapa viitoare, Arcada va juca pe teren propriu, cu Banatul Caransebeş (sâmbătă, 25 octombrie, ora 17,00).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.