Un gălăţean, VICECAMPION MONDIAL la dans sportiv!
Perechea formată din gălăţeanul Mihai Paraschiv (Fantezia) şi Diandra Illeş (Authentic Bacău) a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de 10 Dansuri pentru Tineret şi Adulţi, desfăşurate la Riga (Letonia).
Pentru al doilea an consecutiv clasată pe locul doi la Mondiale, perechea Paraschiv - Illeş şi-a încheiat evoluţiile la categoria Tineret. „Acesta a fost ultimul an în care puteam spera la un aur mondial, care ne lipsea din palmares. Din sezonul următor, Mihai şi Diandra vor concura la categoria 19-35 ani, unde competiţia este mai puternică, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Ei vor trebui să o ia de la zero, pornind cu o calificare în competiţiile interne”, a declarat Marian Adam, preşedintele Clubului Sportiv Fantezia.
Pe primul loc la Riga s-a clasat perechea rusă Serghei Rojkov - Veronika Dicika, iar bronzul le-a revenit polonezilor Mateusz Brzozowski - Justyna Mozdzonek.
La categoria Adulți, România a fost reprezentată de frații Bogdan şi Maria Tălpigă, legitimați la clubul Phoenix din București, unde sunt antrenați de Gheorghe Răducan. În capitala Letoniei, frații Tălpigă s-au clasat pe locul 19.
La această competiție au participat campionii naționali din fiecare țară, la eveniment fiind înscrise 30 de perechi din 30 de ţări, la tineret, şi 33 de perechi din 33 de ţări, la categoria adulţi, precizează Federaţia Română de Dans Sportiv.
Datorită creşterii nivelului de performanţă din ultimii 10 ani, Federaţia Română de Dans Sportiv se situează pe poziţia a patra în lume, ca rezultate, în acest moment





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.