Steaua a făcut o nouă ofertă pentru Tudorie, atacantul dorit şi de echipe din Anglia şi Franţa
Aflată într-o situaţie financiară critică, echipa de fotbal Oţelul Galaţi este aproape de a-şi rezolva problema lipsei banilor, cel puţin pentru viitorul imediat. Salvarea se întrezăreşte a fi vânzarea celui mai de perspectivă jucător din lot, Alexandru Tudorie, dorit de Steaua. De atacantul în vârstă de 18 ani mai sunt interesate două echipe din străinătate, una din Championship (a doua ligă din Anglia) iar cealaltă din liga secundă franceză. „Deocamdată, o ofertă concretă pentru Tudorie a fost făcută de Steaua”, a confirmat Cristian Munteanu, team-managerul Oţelului.
Iniţial, Steaua i-a oferit la schimb pe Neagu şi Râpă, însă cei de la Oţelul, având nevoie imediată de bani, au refuzat. Astfel, atacantul gălăţean poate ajunge la Steaua pentru o sumă în jur de 400.000 de euro, fiind posibil ca transferul să se realizeze în această iarnă dar Tudorie să fie lăsat să joace la Oţelul şi în retur.
Alexandru Tudorie a mai fost şi în urmă cu un an foarte aproape de a ajunge la Steaua, care l-a dorit sub formă de împrumut cu opţiune de cumpărare, dar reprezentanţii acţionariatului de la Oţelul au vrut doar un transfer imediat şi tranzacţia a căzut.
Tudorie a fost monitorizat în perioada junioratului de AC Milan şi Sampdoria, iar în luna iulie a acestui an a fost în probe la echipa germană Borussia Mönchengladbach.
Totodată, cei de la Oţelul îi doresc pe Neagu şi Râpă până în vară sub formă de împrumut. „Pentru Neagu avem acordul celor de la Steaua, el ne-a promis că ne va da un răspuns până pe 5 ianuarie”, a mai spus Cristian Munteanu. Neagu şi Râpă au ajuns la Steaua de la Oţelul, după ce au câştigat campionatul în 2011 cu echipa gălăţeană.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.