Handbaliştii de la CSU promit recital ofensiv
Handbaliştii de la CSU Galaţi vor juca în această etapă a eşalonului secund pe teren propriu, cu CS "De la Alpinism la Turism" Vicov Bucovina, astăzi, de la ora 12,00. Partida va fi găzduită de Sala Sporturilor "Dunărea" şi se anunţă a fi un recital ofensiv al formaţiei gălăţene. CSU ocupă locul trei în clasament, cu 42 de puncte, în timp ce Vicov se află pe ultimul loc, cu un singur punct câştigat, astfel că este de aşteptat ca echipa gălăţeană să reuşească un nou meci cu peste 50 de goluri marcate. Arbitrează doi tulceni: Daniel Scurtu şi Valentin Ursu. Altfel, duminică, în competiţia juniorilor, CS Şcolar va juca în sala proprie cu CSS Medgidia, de la ora 12,00.
În ceea ce-i priveşte pe voleibaliştii de la Arcada, aceştia vor juca în ultima etapă din sezonul regulat al campionatului Diviziei A1 în deplasare, cu Phoenix Şimleu Silvaniei. Pentru gălăţeni este un meci important pentru menţinerea locului al cincilea în clasament. În această idee, Arcada ar trebui să-i adjudece cel puţin un punct. Gălăţenii au plecat joi spre Şimleu, ieri după-amiază efectuând şi un antrenament în sala care va găzdui meciul, una foarte mică. Întâlnirea are loc astăzi, de la ora 18,00, şi va fi arbitrată de Tudor Pop (Cluj) şi Răzvan Lupuţan (Baia Mare).
La baschet, în Campionatul Naţional al juniorilor, echipele de Under 16 (feminin şi masculin) ale Phoenix LPS au etapă liberă. Juniorii de 18 ani ai aceluiaşi club au un meci foarte important, astăzi, în deplasare cu CS Şcolar Nr. 1 Bucureşti.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.