Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Micuţii înotătorii de la Aqua Sport Galaţi, spre FINALELE Campionatului Naţional

Bazinul Olimpic de la Bacău a fost gazda întrecerilor regionale, competiţie de calificare la faza finală a Campionatului Naţional pentru copii de 10-11 ani. Zona Moldova a fost reprezentată de 140 de sportivi de la  22 de cluburi, printre care s-au aflat şi micuţii de la Aqua Sport Galaţi, care au obţinut 16 clasări pe unul din primele trei locuri. 
Performerii gălăţeni au fost: Bianca Costea locul 1 (50 metri spate, 50 m. liber şi 50 m. bras) şi locul 2 (200 m. liber şi 50 m. fluture), Ana Maria Pascu locul 1 (50 m. fluture şi 200 m. liber), locul 2 (50 m. liber) şi locul 3 (50 m. spate), Vicenţia Stroe locul 1 (50 m. spate) şi locul 2 (50 m. fluture), Ioana Harabagiu locul 2 (50 m. liber) şi locul 3 (50 m. fluture), Elena Sălăvăstru locul 3 (50 m. bras şi 200 m. liber) şi Elena Bocăneală locul 3 (50 m. liber). 
Cu aceste rezultate, echipa Aqua Sport Galaţi (antrenori Mihaela Hodină, Andra Hilohi şi Valentina Slavu) a obţinut primul loc în clasamentul pe cluburi şi se pregăteşte pentru finalele Campionatului Naţional, care  vor avea loc la Arad în luna iulie.
Altfel, la sfârşitul săptămânii viitoare (4-5 aprilie), va avea loc prima ediţie a „Cupei Primăverii” organizată de Aqua Sport  şi Fundaţia Sportului Gălăţean.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.