FCM Dunărea a făcut instrucţie cu Dinamo II: 7-0 (5-0)
Echipa a doua a clubului Dinamo a venit la Galaţi aureolată de o poziţie mai mult decât onorabilă în clasament - locul 6. Cum gălăţenii se aflau cu patru poziţii mai jos, ambiţiile s-au amplificat foarte mult.
Începutul jocului ne-a oferit o dispută echilibrată, conform cu statutul celor două combatante. Dar, odată deschis scorul, elevii lui Bordeianu s-au dezlănţuit. Între minutele 23 şi 28 tabela a suportat nu mai puţin de trei modificări!
A deschis scorul Cristea (şut din careu, balon deviat, sub bară), l-au majorat Enache (care a profitat de o inexactiate din careul advers) şi Emil Cristian ("cap" precis, după o lovitură de colţ). Cu acest scor liniştitor, dunărenii au devenit şi mai siguri în evoluţie, în timp ce bucureştenii nu-şi găseau ritmul.
Mai ales că peste alte trei minute Cristescu şi-a încercat şansa, cu un şut de la 40 metri, portarul Vlad - pe care mulţi îl vedeau înlocuitorul lui Lobonţ! - gafând inexplicabil, scăpând balonul printre picioare!
Până la pauză, ai noştri au mai punctat o dată - din Andreas Popescu (min. 44) - "rotunjind" şi mai mult scorul.
La reluare, oaspeţii au o perioadă de joc bun, însă defensiva noastră s-a aflat la post. Scorul s-a menţinut până în min. 70, când Ionuţ Enache a marcat al doilea său gol, tabela fiind fixată la 7-0 în min. 89, când a punctat şi juniorul Dorojan.
O frumoasă victorie, de final de sezon, care face ca Dunărea să facă un important salt în clasament. În partea a doua a meciului antrenorul gălăţean introdus în teren nu mai puţin de trei jucători foarte tineri - Măstăcan, State şi Dorojan.
A arbitrat craioveanul Eduard Constantinescu - asistat de Ionuţ Borca (Ploieşti) şi Gabriel Georgescu (Constanţa - următoarele formaţii:
DUNĂREA: Mindileac (Măstăcan) - Cristescu, Em. Cristian, Dima, D. Popescu - Văsui (Dorojan), Cristea, Velescu, V. Munteanu (State) - A. Popescu, I. Enache.
DINAMO II: Vlad - Taplamaci (Coandă), Niţu, Melinte, Dragomir - Bucşă, Marcu, Dragalina, Moise (V. Ştefan) - Grigore (Corcoveanu), Buşcă.
Următorul meci va fi câştigat de gălăţeni prin forfait, întrucât adversara lor - Ştiinţa Bacău, s-a retras, cu câteva zile în urmă, din competiţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.