Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TENIS/ Vara plină cu turnee ITF Pro la Galaţi

Organizarea la Galaţi, în acest an, a cinci din cele 28  de turnee ITF Futures desfăşurate în România fac ca oraşul să fie din nou principalul punct de pe harta tenisului românesc. Primul dintre acestea, un Futures masculin cu premii totale de 10.000 de dolari, are loc în această săptămână, la baza sportivă "Viva Club", de pe Aleea Meteo (Bariera Traian).

Totul a început în 1987  când a fost inaugurată sala de tenis de lângă Stadionul "Ancora" - de altfel una din primele săli din ţară destinate exclusiv tenisului. Mijlocul anilor '90 a adus în atenţie baza sportivă ICMRSG, unde au existat nouă terenuri, printre care o arenă centrală şi două terenuri în sală. În 1998 şi 1999, aici au fost organizate două turnee de 15.000 de dolari. A urmat o perioadă de declin pentru tenisul gălăţean, care a ţinut până în 2014, când au apărut în calendarul competiţional internaţional nu mai puţin de trei turnee feminine, în organizarea celor de la Viva Club, plus unul masculin. "De-acum trebuie să ne gândim cum vor reuşi cei de la Galaţi să se menţină la acest nivel", a declarat Alexandru Mihai Dumitrescu, supervizor din partea federaţiei internaţionale a turneelor din circuitul ITF Pro.

Competiţiile din această perioadă vin după o întâlnire importantă la nivel internaţional, meciul de Fed Cup dintre România şi Spania, organizat la Galaţi în februarie, care a ridicat la fileu problema infrastructurii din zonă. "Inamicul cel mai mare al oraşului este infrastructura, cum se ajunge aici, dar acest lucru nu mai ţine de noi. Primăria încearcă să repună Galaţiul pe hartă tocmai prin aceste proiecte, din sport, mai ales că în ultimii 25 de ani sportul este cel care a mai mişcat lucrurile. De altfel, acesta este singurul produs de succes pe care l-am exportat. Încercăm pe baza asta să atragem atenţia Bucureştiului că merită să facă şi spre noi un drum mai de Doamne-ajută", a declarat Aurel Vlaicu, city-manager.

Evenimentul sportiv este organizat de Viva Tenis Club, Federaţia Română de Tenis (FRT) şi Primăria Municipiului Galaţi. De altfel, Aurel Vlaicu a declarat că Primăria vrea "să acopere cât mai mult din costurile turneelor, respectiv partea premiilor". Conform lui Florin Şipoş, directorul acestor turnee, totalul cheltuielilor unui Futures de 10.000 de dolari este aproape dublu faţă de această sumă. Din partea FRT se vor acoperi cheltuielile cu arbitrii (indemnizaţii şi cazare) şi cu mingile de joc.

Altfel, Andrei Crapcenco, singurul gălăţean aflat pe tabloul principal, a fost eliminat din primul tur. Crapcenco a pierdut cu scorul 6-0, 6-1 în faţa austriacului Tristan-Samuel Weissborn.

În proba de dublu, perechea Marius Frosă/ Sergiu Medeşan a fost învinsă de perechea Maxim Dubarenco/ Lukas Mugevicius (Belarus/ Lituania), scor 6-1, 6-2.

Săptămâna viitoare va avea loc al doilea turneu masculin, tot de 10.000 de dolari, iar din 25 mai vor urma trei turnee feminine, două similare şi un Challanger de 25.000 de dolari.


 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.