Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Turneu Futures de la Galaţi: Talabă, VICTORIE după un drum de 28 de ore

Gălăţeanca Gabriela Talabă, cap de serie numărul 4 şi locul 535 în ierarhia mondială, s-a calificat, marţi, 26 mai, în turul al doilea al turneului Futures de la Galaţi, care se desfăşoară pe terenurile bazei sportive Viva Club.

Gabriela Talabă a intrat pe teren la doar un sfert de zi distanţă de momentul sosirii în Galaţi, după 28 de ore pe drum, tocmai din SUA, unde este bursieră, dar oboseala şi efectele diferenţei de fus orar n-au contat în faţa determinării gălăţencei. Talabă a învins-o pe Andreea Cula, jucătoare venită din calificări, cu scorul 6-2, 6-0. „Mă bucur că am câştigat acest prim meci jucat pe zgură, după o jumătate de an de joc doar pe hard”, a declarat Gabriela Talabă, la finalul partidei. În plus, ea a jucat, aseară, şi în proba de dublu, cu jucătoarea Cristina Ene, alături de care a câștigat în fața perechii moldovene Alisa și Melisa Martinov, scor 6-0, 6-2. În faza următoare de simplu, o va întâlni pe Camille Cheli (Franţa, locul 902 WTA), iar în proba de dublu va juca împotriva perechii Mădălina Grigoriu/Gabriela Tătăruș.

Celelalte jucătoare care s-au calificat, marţi, în turul al doilea sunt: Cristina Ene - favorita turneului, Oana Gavrilă, Caroline Romeo (Italia), Irina Fetecău, Ilona Ghioroaie, Gabriela Van De Graaf (Olanda), Lea Tholey, Anastasia Vdovenco (Republica Moldova), Fanny Stollar (Italia), Charlotte Klasen (Germania) şi Georgia Crăciun.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.