Phoenix a transferat două baschetbaliste americance
Echipa de baschet feminin Phoenix Galaţi este una dintre cele mai active formaţii din Liga Naţională pe piaţa transferurilor. După cele trei achiziţii autohtone realizate săptămânile trecute, acum a venit rândul transferurilor internaţionale. Clubul gălăţean va miza şi în sezonul următor pe jucătoare din Statele Unite, după ce sezonul anterior prin lot au trecut nu mai puţin de şase americance: Nicole Hamilton, Ivory James, Trudy Armstead, Chelsey Lee, Sakellie Daniels şi Amber Jones.
Florin Nini, managerul general al clubului, a anunţat vineri că s-au perfectat două achiziţii, Cassie Rochel şi Chrisstasia Walter, de la care se speră să aibă cel puţin acelaşi aport ca cele de din sezonul precedent. Ambele jucătoare se află la prima lor experienţă în afara SUA.
Cassie Rochel (echipament alb) este originară din Lakeville (Minnesota), are 23 de ani, 1,94 m înălţime şi joacă pe postul de pivot. În sezonul 2014-2015 a evoluat la Winsconsin (NCAA), unde a înregistrat medii statistice de 6,6 puncte, 8,1 recuperări şi 1,3 pase decisive în cele 28 de jocuri. În 2010, Cassie Rochel a fost numită cea mai valoroasă jucătoare din echipa All Star de senioare a statului Minnesota.
Chrisstasia Walter, Texarkana (Arkansas), are 23 de ani, 1,73 m înălţime şi joacă pe postul de coordonator de joc. În sezonul 2014-2015, americanca a evoluat la Louisiana Tech University unde a avut medii statistice de 9,9 puncte, 5,5 recuperări li 6 pase decisive în cele 30 de meciuri jucate, din care 26 ca titular.
Cele două americance se alătură jucătoarelor transferate în această vară, Hanna Demeter, Anca Şipoş şi Mădălina Geleriu.
În acest sezon, Phoenix aproape şi-a schimbat “liniile”, după plecările jucătoarelor de bază din sezonul trecut: Gabriela Cursaru (Germania), Andra Ionescu (Franţa), Beatrice Alaiba (CSBT Alexandria), Amber Jones (Tsmoki Minsk, Belarus), Romina Filip şi Adelina Ştefan. Ultimele două se află la final de contract şi au oferte de la echipe din Grecia, respectiv Germania.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.