PERFORMANŢĂ/ Atletele gălăţence de la CSU sunt CAMPIOANE NAŢIONALE
Atletismul gălăţean a mai realizat o performanţă de prestigiu. Fetele de la CS Universitatea au participat, sâmbătă, la Campionatul Naţional de cros montan, unde au reuşit un frumos succes – cucerirea titlului de campioană naţională pe echipe. Concursul s-a desfăşurat la Buşteni, pe un teren din zona Kalinderu, gălăţencele dominând întrecerea, ceea ce le-a permis să repete performanţa de anul trecut. Iată şi componenţa echipei campioane: Cristiana Frumuz Ghiţă (foto stânga, care revine în competiţie după 15 luni) – locul II la individual şi vicecampioană naţională, Ionela Dincă – locul IV şi Alina Tecuţă Gherasim – locul IX. CSU a concurat şi cu echipa a doua, în alcătuirea Veronica Marinescu (care este şi antrenoarea fetelor), Ana Maria Petrea şi Magdalena Luca – clasată pe locul al patrulea.
De notat că primele două clasate la individual – Cristiana Ghiţă şi Ionela Dincă – au fost cooptate în lotul naţional, care, sâmbătă, 15 august, vor participa la Campionatul Balcanic de cros montan, găzduit tot de oraşul Buşteni.
Echipa de băieţi a CSU (antrenor Claudiu Mereuţă) – medaliată cu bronz în trecuta ediţie, a ocupat locul IV, sâmbătă. Iată şi componenţa ei: Ionuţ Ghiţă, Ciprian Şuhanea, Ionuţ Enache şi Maricel Necula.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.