Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FCM Dunărea Galaţi, la ora bilanţului

Caracteristica evoluţiei echipei FCM Dunărea în sezonul recent încheiat a fost constanţa. A încheiat prima parte a campionatului pe locul 5, cu 25 puncte (golaveraj 21-16). În retur au fost de disputat 15 jocuri (datorită retragerii unor echipe), din care a susţinut 13. A început cu 3-0 în faţa Progresului Bucureşti (care s-a retras din motive financiare) şi a încheiat cu 3-0, prin retragerea în ultimul moment a Ştiinţei Bacău.

Bilanţul final arată astfel: 30 de meciuri, 12 victorii, 5 egalităţi şi 13 înfrângeri; golaveraj 42- 31, 41 de puncte şi minus 4 la „adevăr”. S-ar putea auzi unele voci în legătură cu forfaiturile a două echipe, în retur, dar şi acestea fac parte din joc – jocul campionatului, care de data aceasta a favorizat echipa pregătită de Stelian Bordeianu, ajutat de Alexandru Avanu şi Gheorghe Cucu.

În retur, dunărenii au pornit la drum cu Dănuţ Oprea (cel care dusese echipa – la finele turului – pe un loc onorabil). Din etapa a cincea a returului la cârma echipei a venit Stelian Bordeianu (schimbarea băncii tehnice a constituit o surpriză la vremea aceea).

Echipa a evoluat în a doua parte a campionatului fără Bârlădeanu, Iftimie, Ionaşcu, Lungu şi Chiriac. În aceste condiţii s-a pus accentul pe promovarea jucătorilor tineri, care, în general, au dat satisfacţie. Între cele mai valoroase rezultate s-au numărat acel 0-0 de la Botoşani, dar, în special, un 7-0 cu Dinamo II, unul din scorurile-surpriză ale campionatului.

„Unsprezecele” de bază al „dunărerilor” a fost următorul: Mindileac – Cristescu, Emil Cristian, Velescu, D. Popescu – Cristea, Cioinac, Andreas Popescu, Vali Munteanu – Mario Silva, Enache. Au mai jucat Vladimir, Măstăcan, Dima, Bica, Neta, Dorojan, Huhulea şi Văsui.

Gălăţenii au fost penalizaţi cu patru cartonaşe roşii şi 70 galbene (43+3, în tur, 27+1 în retur).

Golgeterul echipei a fost Ionuţ Enache – cu 10 realizări – secondat de Bârlădeanu – cu 7 goluri, deşi a jucat doar jumătate de campionat. Ei au fost urmaţi de Andreas Popescu – 6, Cristescu – 3 şi Vali Munteanu – 2. O valoare aparte are golul juniorului Dorojan, din penultima etapă, cu Dinamo II.

Scurta vacanţă a dunărenilor s-a încheiat. Astăzi, 29 iunie, jucătorii au fost convocaţi la prima şedinţă de pregătire în vederea participării în noul campionat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.