Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

OŢELUL şi "Legile lui Murphy": Ce începe prost, la echipa de fotbal gălăţeană se poate termina bine

* Echipa gălăţeană a încheiat meciurile din acest an cu un scor diametral opus celui cu care a început sezonul în liga secundă


Murphy n-a fost la ultimul meci din acest an al echipei de fotbal Oţelul, astfel că un sezon care a început prost, cu înfrângere categorică, scor 3-0, pe terenul celor de la FC Clinceni în primul meci al campionatului, nu s-a terminat şi mai prost. Dimpotrivă, în ultima partidă a anului, echipa gălăţeană a obţinut cea mai categorică victorie din acest sezon, 3-0 cu Rapid CFR Suceava, întrerupând la ultima ocazie avută în 2015 o serie neagră, de 12 partide la rând în care n-a putut să câştige.

Totuşi, antrenorul Daniel Florea a spus că echipa sa nu a jucat chiar aşa cum şi-ar fi dorit, dar de data aceasta a avut şansa care i-a lipsit în multe din partidele anteriroare. „Îmi felicit echipa, pentru că a fost un meci foarte greu, în condiţiile în care am avut accidentaţi foarte mulţi şi am jucat şi în zece. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit, sunt foarte importante aceste puncte. Nu s-a schimbat mai nimic în jocul nostru, am marcat trei goluri şi pentru că am avut şansă mai mult ca niciodată. Jocul nu a fost chiar cum mă aşteptam, dar important este că am marcat şi, când câştigă echipa, toată lumea este fericită”, a declarat Florea.

În urma acestei victorii, cei de la Oţelul au intrat în vacanţa de iarnă ceva mai liniştiţi din punct de vedere al clasamentului, reuşind să mărească de la un punct la patru distanţa faţa de ultimul loc, singurul de pe care se retrogradează direct la finalul sezonului regulat, înainte de play-out.

Campionatul urmează să fie reluat pe 27 februarie, în ultima parte a returului Oţelul mai având de disputat şapte partide.

CLASAMENTUL:

Pozitia Echipa Meciuri Victorii Egaluri Infrangeri Golaveraj Puncte
1 Dunărea Călăraşi 17 10 6 1 39-10 36
2 Rapid Bucureşti 16 11 3 2 25-7 36
3 Academica Clinceni 17 10 3 4 33-17 33
4 Dacia Unirea Brăila 17 10 3 4 21-15 33
5 Farul Constanţa 16 8 4 4 27-18 28
6 SC Bacău 17 8 1 8 18-20 25
7 Gloria Buzău 17 7 2 8 18-29 23
8 Rapid Suceava 17 6 3 8 17-24 21
9 Berceni 16 5 4 7 20-26 19
10 Baloteşti 16 4 3 9 13-23 15
11 Bucovina Pojorâta 17 3 5 9 22-30 14
12 OŢELUL 17 3 3 11 10-22 12
13 Ceahlăul P. Neamţ 16 2 2 12 7-29 8
Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.