Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE: Arcada și-a spălat toate păcatele, e semifinalistă în Cupă eliminând liderul din campionat

UPDATE, ora 20,15: Arcada a câştigat şi meciul retur, disputat în deplasare, cu SCMU Craiova, cu scorul 3-2 (19-25, 25-23, 25-20, 29-31, 15-9). După ce a condus cu 2-1 la seturi, scor la care avea calificarea asigurată, partida a avut un set patru intens disputat, dar câștigat de craioveni. S-a intrat în tie-break, unde Arcada s-a desprins după 5-3 la 10-4 şi s-a impus cu 15-9.

Celelalte echipa calificate în Final 4 sunt: Volei Municipal Zalău (3-2 și 3-0, cu Unirea Dej), Știința Explorări Baia Mare (3-1 și 3-0 cu Dinamo) și U Cluj (calificată în urma retragerii formației Tomis Constanța). Turneul final se va disputa în perioada 8-10 aprilie. 


Voleibaliștii de la Arcada s-au calificat, miercuri seară, în Cupa României, prin câștigarea a cel puțin două seturi în meciul retur, din deplasare, cu formația SCMU Craiova, liderul Diviziei A1.

La această oră partida încă este în desfăşurare, dar Arcada are calificarea asigurată, scorul este 2-1 pentru echipa gălăţeană, care avea nevoie de minim două seturi pentru a trece în turul următor. În meciul tur, Arcada a câștigat cu scorul 3-1. 

Primele două seturi au fost echilibrate. Craiovenii s-au desprins în primul set la 16-13 și 21-18, gălățeni s-au apropiat, dar nu suficient pentru a se impune. Setul al doilea a fost împărțit între cele două echipe, cu reveniri, egalități repetate, ritm care a fost păstrat până aproape de finalul actului, câștigat de gălățeni cu 25-23. Setul al treilea a fost dominat de Arcada, care a condus încă de la început, închizând actul în favoarea sa, scor 25-20. Setul al patrulea a fost cel mai disputat, fiind câștigat de Craiova, în prelungiri, scor 31-29.

Vom reveni cu alte informaţii după terminarea meciului, început la ora 18,00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.