FUTSAL/ United a pierdut în ultimul minut
La doar câteva zile după ce United Galaţi a înregistrat un succes important, calificarea în sferturile de finală ale „Cupei României” la futsal eliminând Informatica Timişoara, scor 3-2, cele două formaţii s-au confruntat din nou, de data aceasta, în campionatul Ligii I.
Era de aşteptat ca timişorenii să-şi mobilizeze toate forţele pentru revanşă, mai ales că sunt în cursa pentru primul loc, de cealalată parte gălăţenii şi-au apărat şansele cu ardoare, astfel că a rezultat o dispută foarte echilibrată şi spectaculoasă.
Bănăţenii au deschis scorul, iar Boubătrân a egalat înainte de pauză. Imediat după reluare, gălăţenii au preluat conducerea, printr-un gol marcat de Tudose. Gazdele au egalat, iar în ultimul minut cu puţin înainte de fluierul final au punctat şi cu golul victoriei, cu scorul 3-2. De fapt, a fost un autogol, o deviere nefericită a lui Hendrius da Silva. United se menţine pe locul 4, cu 37 de puncte, din 12 victorii, un egal şi şase înfrângeri (o etapă a stat).
Antrenorul David Asandei a avut disponibili nouă jucători pentru acest meci: Wellington– Burdujel, Boubătrân, Tudose, Cireş, Moldoveanu, Apostol, Bâgu şi Da Silva. Din lot au lipsit: Cojoc, Stoykov şi Crăciun, toţi accidentaţi, în timp ce Laşcu a fost suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Până la finalul sezonului regulat, United mai are o etapă liberă (în această săptămână), urmată de jocurile a patru runde, cu două jocuri acasă şi alte două în deplasare. În primul dintre ele, gălăţenii vor întâlni formaţia Clujana Cluj, pe teren propriu (19-20 martie).
Altfel, echipa a doua a Clubului United, participantă în eşalonul secund, va merge în weekend, la Miercurea Ciuc, pentru jocurile unui nou turneu, al şaptelea, antepenultimul din Liga a II-a. Gălăţenii vor juca cu Blue Angel Braşov şi Imperial Wet Miercurea Ciuc.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.