Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

NATAȚIE/ Gălățeni calificați în finala Campionatului Național

Întrecerile fazei regionale a Campionatului Național de înot pentru copii de 12-14 ani au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Bacău. Printre cele 22 de cluburi participante s-a aflat şi Aqua Sport Galaţi, cu 12 sportivi, care au obținut locul al treilea în clasamentul general, cu 101 puncte.

La categoria 12 ani s-au remarcat: Elena Bocăneală, Alexia Cazan, Ioana Harabagiu, Elena Sălăvăstru şi Vicenția Stroe, care au ocupat primul loc în clasamentul cumulat al fetelor. La categoria 13 ani au fost prezenți Diana Pascu şi Rareş Bălan, ambii obținând locul cinci.

La individual s-a remarcat Elena Sălăvăstru, care a ocupat locul secund în clasamentul general al categoriei sale (un loc I - 100 m spate, un loc II - 100 m bras, un loc III - 200 m liber).

Rezultate foarte bune, cu clasări pe podium şi puncte aduse în clasamentul pe echipe au mai avut Vicenţia Stroe (locul IV în clasamentul general, locul III - 100 m spate, locul II - 100 m fluture), Ioana Harabagiu (locul V în clasamentul general, locul III - 100 m fluture), Elena Bocăneală (locul VII în clasamentul general), Rareş Bălan (locul VII în clasamentul general, locul II - 100 m fluture), Diana Pascu (locul V în clasamentul general şi locul III - 100 m fluture).

Aceştia s-au calificat la etapa naţională care va avea loc în luna iulie, la Oradea. Până atunci, următorul concurs este ”Cupa Tamara Costache”, destinat copiilor cu vârste între 7 şi 16 ani, care se va desfăşura la Ploieşti, pe 23 şi 24 aprilie. Tot la Ploieşti  va avea loc şi concursul de înot masters +25 ani dotat cu trofeul “Cupa Ploieşti”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.