Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CONCURS de îndemânare pentru juniorii biciclişti

Duminică, 8 mai, la Galaţi, se va desfăşura a şaptea ediţie a concursului de îndemânare pe bicicletă pentru copii "Juniorii pedalează". În parcarea centrului comercial Auchan (fostul Real), începând cu ora 9,00, sunt aşteptaţi copii cu vârstele cuprinse între  6 şi 14 ani, care doresc să îşi demonstreze abilităţile pe două roţi.

Cei mici vor avea avea de parcurs, pe bicicletă, un traseu care va cuprinde mai multe tipuri de obstacole - de la simple jaloane, traversarea unei scânduri înguste sau mutarea unui recipient cu apă de la un punct fix la altul.

Asociaţia Bike Works promovează mersul în siguranţă pe bicicletă şi de aceea trebuie să ştiţi că micuţii nu vor putea intra în concurs dacă nu poartă căşti de protecţie. În acelaşi timp, evenimentul se va desfăşura pe un circuit închis, zona de concurs de la centrul comercial fiind izolată faţă de maşini şi marcată corespunzător.

"Continuăm să facem ceea ce ne-am propus încă din statut, promovarea mersului pe bicicletă, sub toate formele lui. Concursurile pentru copii reprezintă pilonii acestei promovări, ele stimulând pasiunea pentru ciclism de la vârste fragede. Vă aşteptăm să veniţi cu copiii în număr cât mai mare şi vă garantez că ulterior vor dori să înveţe să pedaleze mai bine, mai corect", a declarat Loredana Cataramă, membru în cadrul Asociaţiei Bike Works.

Cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul juniorii.bikeworks.ro, secţiunea "inscrie-te", până vineri, 6 mai, la ora 24,00 (taxa de înscriere este de 25 de lei), dar şi la faţa locului, taxa de participare fiind de 30 de lei. Competiţia se va desfăşura între orele 11,00 şi 14,00, urmând ca premierea să se facă la ora 15,00. Copiii vor fi răsplătiţi cu diplome, medalii şi produse oferite de sponsori, iar cei mai buni dintre micii biciclişti vor ridica trofeele ediţiei.

IATĂ TRASEUL COMPETIȚIEI:

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.