Patricia Ţig a pierdut în primul tur al calificărilor de la Roland Garros
Gălăţeana Patricia Ţig, locul 101 WTA, a ratat calificarea în turul secund al calificărilor pentru tabloul principal al turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Ţig a fost învinsă în turul inaugural pe americanca Vania King (locul 166 WTA), scor 6-2, 2-6, 7-5.
Chiar şi cu acest rezultat, de luni, Patricia Ţig va intra în Top 100 WTA.
Țig (21 de ani) a ajuns anul trecut până în turul secund al calificărilor, unde a pierdut în fața lui Shahar Peer (Israel, locul 119 la acel moment).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.