Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Surpriză de proporţii în turneul Futures de la Galaţi

În turul inaugural al turneul feminin de tenis de categorie Futures de la Galaţi, dotat cu premii de 10.000 de dolari, s-a produs o mare surpriză, eliminarea principalei favorită de către o jucătorare venită din califică. Cristina Ene (foto), locul 498 WTA şi cap de serie 1, a ratat calificarea în turul secund, după ce a pierdut, scor 6-4, 6-3, în faţa Iuliei Maria Ivaşcu (18 ani), o sportivă care până acum a adunat doar 5 victorii în circuitul ITF. Ivaşcu va juca în turul următor cu Yasmin Gulman (Turcia, beneficiara unui wildcard), care a trecut în primul tur de gălăţeanca Elena Căpraru, scor 6-2, 6-4.
Căpraru, beneficiară de wildcard, revenită în circuitul ITF după o pauză de peste un an forţată de o suspendare pentru dopaj, a spus că presiunea prezenţei pe tabloul principal i-a afectat jocul. „Nu a fost ceea ce mi-am dorit, jocul meu din antrenamente s-a văzut, dar febra competiţiei m-a acaparat prea tare. Totuşi, sunt mulţumită, chiar dacă nu am fost constantă. În setul secund puteam câştiga şi mă simţeam capabilă să duc meciul în decisiv şi chiar să îl câştig”, a declarat Căpraru.
În proba de dublu, perechea Elena Căpraru/Ana Maria Zamfir a pierdut în faţa perechii Daniela Ciobanu (R. Moldova)/Camelia Hristea, scor 6-1, 6-4. 
Italianca Anna Giulia Remondi, cap de serie 2, s-a calificat în turul secund, unde o va întâlni pe Ioana Ivan. Celelalte meciuri din turul doi sunt: Camelia Hristea – Ani Amiraghyan (Armenia), Alexandra Perper (R. Moldova) – Teodora Stîngă, Oana Gavrilă – Elena Bogdan, Anastasia Vdovenco (R. Moldova) – Miriam Bulgaru, Ioana Roşca – Oana Simion şi Guadalupe Perez Rojas (Argentina) – Caroline Werner (Germania).
Turneul se desfăşoară la baza sportivă Viva Tenis Club, din Bariera Traian.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.