TRANSFER/ Inter al naţionalei Macedoniei, la CSU Danubius
Echipa feminină de handbal CSU Danubius, nou promovată în Liga Naţională (LN), s-a întărit cu încă două jucătoare. S-a semnat, astăzi, 6 iunie, contractul cu macedoneanca Dajana Jovanovska, 24 de ani, care joacă pe postul de inter stânga. În sezonul 2012-2013, aceasta a evoluat la echipa Metalurg Skopje, cu care a participat în ECH (Liga Campionilor). Totodată, Jovanosvka (echipament albastru, plan îndepărtat) este componentă a echipei naţionale a Macedoniei.
S-a ajuns la un acord şi cu pivotul gălăţean Mirela Vîlcu, 25 de ani, care a plecat la Bacău spre finalul junioratului, unde a evoluat timp de patru sezoane. Apoi a fost la HCM Roman pentru un an, iar în ultimul sezon a fost împrumutată la HCM Buzău.
Astfel, Danubius a ajuns la cinci transferuri. Precedentele achiziţii au fost cele ale cehoaicei Michaela Dederlova, respectiv, ale româncelor Ştefania Florea şi Nicoleta Bianca Eşanu.
În ultimul sezon, Danubius CSU a încheiat pe primul loc în seria A din liga secundă, obţinând astfel promovarea directă în Liga Naţională.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.