Al treilea meci la rând cu ultimele secunde dramatice! Victorie, România e în semifinale!
Echipa naţională feminină de handbal a României, cu patru gălăţence în componenţă, s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de tineret (Under 20), după victoria conturată în ultimele secunde în faţa Croaţiei, scor 21-20.
Româncele au avut cel mai slab început de meci de la acest Mondial, iar efectul a fost drastic: 1-5 în minutul 9. De la 4-8 (min. 17) a început revenirea, deşi s-a trecut printr-o inferioritate generată de o mică gafă a lui Laslo, intrare prea rapidă în teren la schimbare. Campioanele mondiale de junioare de acum doi ani au început să facă tot mai bine faza defensivă, erorile din atac s-au rărit, ecartul a fost recuperat şi cu câteva secunde înainte de pauză România prelua conducerea: 11-10.
Ritmul foarte bun s-a menţinut şi după reluare, tricolorele ajungând să aibă 15-11 în minutul 36. Intrarea în ultimele 20 de minute, perioadă nefastă în precedentele două partide, a adus şi de data aceasta o scădere a eficienţei din atac, cu efecte estompate semnificativ de portarul Dumanska, cu cel puţin patru mingi apărate la rând. După minute bune de secetă, s-a înscris pentru 16-14, un nou sprint până la 18-14, dar emoţiile nici vorbă să fi fost alungate. S-a intrat în ultimele 10 minute cu un plus de trei goluri, ajuns minim în min. 53 (19-18). La 20-19, când mai erau 5 minute, gălăţeanca Elena Dache (folosită preponderent pe faza defensivă) a scos un 7 metri în inferioritate numerică, dar Croaţia s-a apropiat din nou la limita rezistenţei nervilor: 21-20 cu un minut şi 15 secunde rămase.
S-a încercat un atac cât mai lung, însă s-a exagerat şi arbitrii au fluierat „pasiv” înaintea ultimelor 30 de secunde şi posesie croată. Tensiunea a atins cote maxime când mai erau 12 secunde, croatele obţinând o aruncare de la 7 metri. Barăăăă şi victorie românească!
Dintre gălăţence, Daniela Corban a fost folosită destul de puţin, ea nefiind printre marcatoare, la fel ca Elena Dache. Alexandra Dindiligan a făcut un nou meci excelent, pe lângă numeroasele recuperări defensive bifând şi 5 goluri înscrise. Foarte bine a evoluat şi extrema dreaptă de la CSU Danubius, Andreea Taivan, cu 2 goluri marcate şi utilitate maximă în apărare.
În semifinale, România va întâlni, joi, puternica formaţia a Danemarcei, care a trecut în sferturi de Suedia lejer, scor 22-15.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.