Istoria fotbalului gălăţean (11)
* Echipele gălăţene şi Cupa României *
Cea de-a doua competiţie fotbalistică de interes naţional - Cupa României – s-a bucurat de aceeaşi atenţie din partea cluburilor şi asociaţiilor sportive. Prima ediţie s-a consumat în 1933, competiţia continuând – în paralel cu campionatul – cu excepţia întreruperii datorată celui de-al Doilea Război Mondial.
DVA, Gloria CFR şi Ermis au fost primele echipe gălăţene care au bifat participarea, dar niciuna nu a înregistrat succese deosebite. În ediţiile următoare, echipele noastre au „scos” mai mult capul!
S-a ajuns până în faza „optimilor” şi chiar a „sferturilor”: Gloria CFR (după 3-0 şi 0-0 cu FC Brăila, au venit 0-3 şi 0-2 cu Rapid Bucureşti). În 1943 Gloria CFR a dat din nou piept cu Rapidul: 1-3 şi 1-2, în sferturile de finală. În 1951 Locomotiva Galaţi – CCA (actuala Steaua) 0-9 şi 0-4, apoi în 1955, Dinamo – CPCS Bucureşti 1-4 şi 1-2.
O figură frumoasa a înregistrat echipa Şantierului Naval (cu numele de Metalul – juca în Divizia C) în 1956: 1-0 şi 1-0 cu Progresul Focşani, 3-0 şi 2-0 cu Dinamo Bacău, 1-8 şi 0-3 cu CCA în „sferturi”.
Cel mai bun rezultat l-a înregistrat, însă, formaţia Siderurgistul, în vara anului 1963. A fost anul în care respectiva echipă, sub comanda antrenorului Dincă Schileru, a obţinut şi promovarea în Divizia A.
Iată „traseul” Siderurgistului: 2-1 cu I.S. Câmpia Turzii (în optimi), apoi 1-1 şi 1-1, 2-2 şi 2-2 cu Progresul Bucureşti (gălăţenii promovând în semifinale); 3-3 şi 2-2, apoi 5-1 la rejucare meciului – toate confruntările având loc la Ploieşti, pe teren neutru – cu CSMS Iaşi.
Astfel că Siderurgistul s-a calificat pentru marea finală. Acest ultim meci s-a disputat pe cel mai mare stadion al ţării – 23 August”, arhiplin, cu multe ore înaintea primului fluier al arbitrului bucureştean Mircea Cruţescu. Adversară – Petrolul Ploieşti – o echipă de mare tradiţie a fotbalului nostru.
Importanţa meciului, prezenţa a 50.000 – 60.000 de spectatori i-au copleşit de-a binele pe băieţii noştri. Ziarul „Viaţa nouă” trimisese o întreagă echipă de jurnalişti pentru a consemna evenimentul, între care şi semnatarul acestor rânduri.
Partida a debutat sub cele mai bune auspicii pentru echipa de pe malul Dunării. Nu trecuseră decât zece minute şi şuteurul de temut al Galaţiului – Zgardan, a deschis scorul, spre marea satisfacţie a miilor de spectatori gălăţeni veniţi în Capitală.
Ce a urmat a fost consemnat în cronicele vremii; „găzarii” s-au dezlănţuit şi, prin fraţii (gemeni) Munteanu şi Mircea Dridea – activ şi în prezent într-una din Comisiile Federaţiei – au întors scorul într-un mod mult prea sever, finalmente aceştia câştigând cu 6-1, după 3-1 la pauză.
„Siderurgiştii” au rămas cu satisfacţia prezenţei într-o finală de Cupă, în acelaşi an în care reuşise şi promovarea pe prima scenă! (Galaţiul va mai ajunge într-o finală, prin Constructorul, în anii 70).
Iată echipa aliniată de Siderurgistul: Câmpeanu (Dan) – Voicu, Stătescu, Dragomir, Traian Coman, Oprea, (Coman), Militaru, Gheorghe Ion, Radu Matei, Zgardan şi Zoly David.
- va urma -





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.