Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Phoenix a transferat un campion european la 3x3

Clubul gălăţean de baschet Phoenix este foarte activ în această perioadă pe piaţa transferurilor, cu achiziţii importante atât pentru echipa feminină, cât şi pentru cea masculină, ambele de primă ligă. Cea mai recentă „mutare” a fost anunţată ieri, una menită să fortifice lotul formaţiei masculine: experimentatul Cătălin Vlaicu (30 de ani) va juca în sezonul următor pentru Phoenix. Campion european la baschet 3x3 în urmă cu doi ani, Vlaicu vine după un sezon la BCM Piteşti, iar anterior a mai evoluat la Energia Târgu Jiu, Rapid București, BC Mureș, CS Otopeni și CSȘ Giurgiu. Astfel, jucătorul cu o înălţime de 2,05 metri va fi pentru a doua oară în carieră antrenat de gălăţeanul Florin Nini. „Mă bucur că am reuşit să ajung la o nouă colaborare cu Vlaicu, pe care l-am avut jucător şi când am antrenat pe Energia Tg. Jiu. Este un jucãtor serios, dedicat baschetului, astfel că pentru tinerii din echipa noastră poate fi un model în ceea ce priveşte volumul de muncă şi atitudinea la antrenamente şi meciuri”, a declarat Nini, managerul genral al clubului şi totodată antrenorul echipei de băieţi. Vlaicu este al doilea transfer perfectat de Phoenix în această vară la formaţia masculină, după americanul Travis Daniels.
Reunirea lotului este programată pe 8 august. Startul în noul sezon este programat pe 19 septembrie, în prima etapă Phoenix urmând să întâlnească, în deplasare, ultima echipă a lui Vlaicu, BCM Piteşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.