RC Municipal Galaţi este campioană la rugby în 7
* Echipa municipiului Galaţi, cea mai bună din campionatul intern, după ce în primul sezon s-a clasat pe locul al doilea
Sportul cu balonul oval din Galaţi a repurtat un succes deosebit în aceste zile. Sâmbătă s-au disputat, la Galaţi, pe Stadionul „Municipal”, meciurile ultimului turneu al Campionatului Naţional de rugby în 7, competiţie care a angrenat la start şase formaţii. Cu excepţia Lotului Olimpic, care nu a punctat oficial şi nici nu a organizat vreun turneu, în celelalte oraşe au avut loc cinci turnee (Năvodari a organizat chiar două). Din aceste turnee, Galaţiul a câştigat două, de două s-a clasat pe poziţia a doua, iar în ultimul turneu a terminat la egalitate. Acest lucru a arătat că echipa pregătită de Dorian Secuianu a demonstrat constanţă în joc, ceea ce i-a adus primul titlu de campionă naţională. Să mai spunem că această competiţie se desfăşoară de două sezoane, de atunci de când rugbiul în 7 a fost inclus în rândul sporturilor olimpice, iar RC Municipal s-a clasat pe locul al doilea în sezonul trecut.
Revenind la meciurile ultimului turneu, să spunem că echipa noastră a înregistrat două victorii: 12-10 cu RC Bârlad şi 31-0 cu CSU „Aurel Vlaicu” Arad, şi un rezultat de egalitate: 12-12 cu CS Năvodari, principala contracandidată la cucerirea titlului de campioană. În aceste condiţii, RCM s-a clasat pe locul întâi, cu 65 de puncte, secondată de CS Năvodari 59 p, Bârlad 49 p, Ştiinţa Petroşani 42 p, CSU Arad 28 p şi Lotul Olimpic - zero puncte.
Iată jucătorii care au adus Galaţiului titlul naţional: Boboc, Budăian, Dănăilă, Manolachi, Giuşcă, Şişcan, Carabăţ, Leu, Partenie, Cucu, Bădiţă, Misin, Cosmiuc şi Diacon (antrenor Dorian Secuianu, manager Viorel Secuianu).
În paralel cu această importantă competiţie, cât şi zilele următoare, gălăţenii se pregătesc pentru participarea la Campionatul tradiţional - cel de rugby în 15.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.