Campionatul Naţional de şah la Galaţi. Şah Club joacă pentru promovarea în prima divizie
În perioada 1-7 octombrie, la Galaţi se vor desfăşura întrecerile Campionatului Naţional de şah - Divizia B. Printre competitoare se numără şi echipa Şah Club Galaţi, care se va ocupa şi de organizarea competiţiei. La întreceri vor lua parte echipe de seniori, care se vor întrece pe parcursul a şapte runde în sistem elveţian. Şi-au anunţat participarea peste zece grupări, acestea venind din Arad, Constanţa, Cernavodă, Rm. Vâlcea, Brăila şi Galaţi. Şah Club Galaţi va înscrie în competiţie două echipe şi are drept obiectiv promovarea în Divizia A. Iată componenţa celor două echipe: Andrei Mihai Bonte, Dragoş Daniel Marţian, Robert Daniel Pîsu şi Alex Cosmin Codreanu, respectiv, Gabriel Voicu, Adrian Smărăndoiu, Iulian Gălăţanu şi Gheorghe Racoviţă (rezerve: Flavius Mihailiuc, Lucian Oprea, Marin Chisacov, Simion Alexandru Barbu, Cezar Dumitraşcu şi Robert Ionică).
Competiţia va fi găzduită de „Sala Mare” a Consiliului Judeţean (Strada Eroilor Nr. 7, vis-a vis de fostul Teatrul de păpuşi), iar şedinţa tehnică este anunţată pentru mâine, ora 15,00, iar întrecerile vor demara în aceeaşi zi, ora 17,00. Celelalte runde se vor disputa zilnic, de la ora 17,00, iar vineri, 7 octombrie, va fi de la ora 8,30.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.