Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hocheiștii de la Dunărea au pierdut la șuturile de departajare ultimul meci din Cupa Continentală

 

Echipa de hochei Dunărea Galați, campioană națională, a încheiat pe ultimul loc turneul Grupei C din Cupa Continentală, de la Tychy (Polonia). În primul meci, formația gălățeană a evoluat slab și a fost surclasată de puternica formație gazdă, GKS Tychy, scor 12-0. În al doilea meci, cu formația maghiară DVTK Miskolci, Dunărea a evoluat mult mai bine, adversara desprinzându-se în ultimele 10 minute: 5-1 scor final, după ce în minutul 49 era 2-1 (pentru Dunărea a înscris Krajci). În ultimul joc, disputat duminică, echipa gălăţeană a fost învinsă de formaţia slovenă Acroni Jesenice, scor 4-3, după executarea șuturilor de departajare. După cele trei reprize obișnuite, plus cea suplimentară, a fost 2-2 (marcatori Rusnak și Lantos).

Sâmbătă, Jesenice reușise o mare surpriză, să învingă pe GKS Tychy în prelungiri cu 2-1 (1-1). Câștigătoarea turneului, implicit calificata în turul trei, se va decide în ultimul joc, în această seară (ora 19.00), dintre DVTK și Tychy.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.