Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

AFLĂ cine VREA să fie preşedintele OŢELULUI

Clubul gălăţean SC Oţelul se află înaintea primelor alegeri, în care membrii socios îşi vor decide conducerea.
Conform actualului preşedinte, Sorin Haraga, pentru fiecare dintre cele trei funcţii puse la "bătaie" există câte un singur candidat. Astfel, pe 3 decembrie, când va avea loc Adunarea Generală, suporterii vor putea să-l "crediteze" pe Romeo Moisescu în funcţia de preşedinte, pe Cosmin Ilaş în cea de vicepreşedinte, respectiv, pe Alexandru Pîrvu ca secretar. Pentru validarea candidaţilor este nevoie de votul majoritar al celor 182 de membri cotizanţi.
"Aşa cum s-a discutat încă de la început şi s-a legiferat prin statut, preşedintele clubului va fi unul din rândul suporterilor", ne-a spus Haraga.
După această dată, Haraga se va ocupa de partea sportivă a clubului, iar Stelian Bordieanu va fi în continuare antrenorul principal al echipei, funcţie pentru care are contract până în vară, cu obiectiv de a promova în Liga a III-a.

Ultimul meci din tur, în deplasare

SC Oţelul, liderul eşalonului al IV-lea, va încheia turul, duminică, în deplasare, când va întâlni formaţia Gloria Iveşti, aflată pe locul al cincilea.
"Vom avea un meci greu, în care vom întâlni o echipă bună din campionat. Pornim ca favoriţi, iar dacă vom intra în joc şi îl vom aborda ca şi pe celelalte de până acum, concentraţi la maximum, sunt convins că nu vom avea probleme. Cred că valoarea ne dă încredere să câştigăm toate cele trei puncte şi astfel să ne consolidăm locul întâi în clasament", ne-a spus Sorin Haraga.
De partea cealaltă, adversarii sunt foarte încrezători şi dornici să producă surpriza turului. "Meciul cu SC Oţelul se anunţă a fi unul spectaculos, deoarece întâlnim liderul, iar noi sperăm să producem surpriza. Avem o echipă pestriţă: cântăreţ hip-hop, profesor de limba română, profesor de educaţie fizică, bancher, student nave, poliţist, preşedinte-jucător, dar şi asistaţi social", ne-a spus Sebastian Bobocea, preşedintele formaţiei Gloria Iveşti.
Altfel, meciul restant dintre SC Oţelul şi Viitorul Costache Negri, amânat din cauza conduţiilor impracticabile ale terenului din Costache Negri, a fost reprogramat pentru perioada dinaintea returului, la începutul lunii martie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.