Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

United a câştigat derbiul etapei, după o răsturnare de scor

Echipa de futsal United Galaţi a câştigat, scor 3-2 (1-2), în faţa formaţiei FK Odorheiu Secuiesc, în meciul contând pentru etapa a doua a returului Ligii I. Scorul a fost deschis de gazde, gălăţenii marcând prin Tudose, dar replica gazdelor nu a întârziat, aceştia înscriind încă un gol până la pauză. Laşcu a fost cel care a egalat scorul, ca apoi Burdujel să ducă echipa gălăţeană spre victorie. Această reuşită trimite formaţia antrenată de David Asandei pe primul loc în clasamentul competiţie, cu 28 de puncte, la două puncte în faţa ocupantei locului secund, Autobergamo Deva (dar cu un joc mai puţin). Echipa United va avea etapă liberă, urmând să joace abia pe 9 decembrie, pe teren propriu, cu Muncitorul Reşiţa, grupare aflată în partea de jos a clasamentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.