Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hocheiștii de la Dunărea vor juca marea finală în Cupa României

Echipa de hochei Dunărea Galați, campioana ultimelor două ediții ale Ligii Naționale, a câștigat și al doilea meci din Grupa A la turneul Cupei României, 6-3 cu Steaua, obţinând astfel calificarea în finala mare a competiţiei.

Emoţiile s-au prelungit până în a doua parte a reprizei secunde. În prima parte, deşi dominarea echipei gălăţene a fost destul de accentuată (16-7 raportul şuturilor), portarul stelist Catrinoi a reuşit să menţină scorul echilibrat, Dunărea întrând la prima pauză doar cu avantaj minim, 1-0 în urma golului marcat de Lorincz (pasa decisivă Krajci) în min. 4, în superioritate numerică.

Steaua a mai rezistat aproape zece minute din repriza a doua, până când Rusnak a marcat pentru 2-0, în min. 30. Apoi, Dunărea s-a desprins, ajungând să intre la a doua pauză cu un avans confortabil, scor 5-0, după ce au mai înscris Lorincz (de două ori) şi Krajci.

În repriza a treia au venit şi golurile celor de la Steaua, s-a ajuns la 5-2 în min. 46, iar apoi Donika a tăiat elanul revenirii echipei bucureştene prin golul de 6-2. Ultimul  gol al meciului a fost reuşit de stelişti, în min. 54.

În celălalt meci al zilei, decisiv pentru stabilirea echipei calificate în marea finală din Grupa B, HSC Miercurea Ciuc (locul 2 în Liga Naţională) a reuşit o mică surpriză, învingând echipa gazdă a turneului şi totodată liderul clasamentului în campionat, Corona Braşov, cu 2-1.

Finala mică, pentru locul 3, se va disputa vineri de la ora 15.00, între Progym Gheorgheni  şi Corona. Marea finală dintre Dunărea şi HSC Miercurea Ciuc se va disputa tot vineri, de la ora 19.00, urmând să fie transmisă în direct de Digisport 3.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.