Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Baschetbaliştii de la Phoenix au pierdut în faţa liderului

Baschetbaliştii de la Phoenix au pierdut, scor 66-95 (34-49), în faţa echipei „U” BT Cluj, în meciul disputat sâmbătă seară, în deplasare, contând pentru etapa a 20-a din Liga Naţională.
Gălăţenii au început bine partida cu liderul campionatului, în primele trei minute de joc reuşind să aibă 10-0 pe tabelă, dar clujenii au replicat cu o serie de 13 puncte la rând. Primul sfert a fost încheiat de Phoenix cu un dezavantaj de 3 puncte, Phillip Miller (jucător transferat săptămâna trecută şi aflat la primul său meci în LN) a marcat un coş de trei puncte, care a restabilit egalitatea, la 17. A urmat apoi un joc într-un sens, clujenii realizând în doar câteva minute nu mai puţin de şase coşuri de 3 puncte, care au adus cele două echipe la 16 puncte distanţă, cea mai mare diferenţă fiind de 32 de puncte (93-61, min 38).
Cel mai bun jucător al Phoenix a fost Gugino, cu 16 puncte, 4 recuperări şi o pasă decisivă. Ceilalţi realizatori ai Phoenix au fost: Bojovici 14 puncte, 1 recuperare, 2 "assists", Guţoaia 9 p, 2 r, Vlaicu 7 p, 1 r, Petică 6 p, 4 r, Miller 3 p, 3 r, 2 as, Pesici 2 p, 3 r, 1 as şi Pîrlog 2 puncte. 
După această etapă, Phoenix a coborât pe locul 9 în clasament şi se află la egalitate (24 puncte) cu Dinamo (locul 8), care a reuşit în ultimele două etape surprize importante, după victoriile în faţa echipelor Steaua (liderul acelui moment) şi CSMU Oradea, campioana en-titre.
Sâmbătă, 11 februarie, la Galaţi, Phoenix va întâlni Dinamo, într-un derbi pentru locul 8, ultimul calificant în play-off.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.