Oţelul, pregătiri pentru meciul promovării
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi va juca sâmbătă, de la ora 20.00, meciul retur al barajului de promovare în Liga a III-a, cu Unirea Mirceşti. Clubul renăscut de suporteri s-a pregătit pe măsura importanţei partidei, pentru show în tribune şi victorie pe terenul de joc.
"Luptăm împreună" este sloganul cu care Suporter Club Oţelul cheamă comunitatea gălăţeană la meciul extrem de important de sâmbătă, pentru a participa activ la proiectul de relansare a unui brand al oraşului pe harta fotbalistică a României.
Partida tur a fost pierdută, scor 0-1, pe denivelatul teren din Iugani, astfel că mobilizarea este la cote maxime, mizându-se mult şi pe o atmosferă ca în vremurile când Oţelul câştiga titlul de campioană, care să ajute echipa să obţină promovarea.
Pregătirile au fost pe măsura importanţei evenimentului. După foarte mult timp, va fi reaprinsă nocturna, deşi acest aspect implică eforturi financiare pentru clubul ce are la bază cotizaţiile membrilor socios. Va fi deschis publicului tot stadionul, nu doar Tribuna I ca până acum, iar intrarea va fi gratuită. În schimb, suporterii pot să-şi ajute echipa prin donaţii băneşti în urnele ce vor fi amplasate imediat după porţile de acces în stadion.
SC Oţelul s-a pregătit şi pentru a asigura condiţii de show în tribune şi totodată pentru a-i răsplăti pe cei mai fideli susţinători. Astfel, 500 de steguleţe roşu-alb-albastre sunt gata de a fi oferite celor care vor face donaţii de minim 10 lei, iar cei cu donaţii de 5 lei vor primi "programe de meci".
În ceea ce-i priveşte pe suporterii care sunt membri socios, acestora le sunt oferite invitaţii la Tribuna 0, care pot fi ridicate pe baza cardului de membru, de la Centrul de Informare al Shopping City.
În paralel, nucleul galeriei a pregătit o scenografie spectaculoasă.
Teren impecabil
Totodată, se va juca în condiţii total opuse celor de la meciul tur: cu un volum mare de muncă şi costuri însemnate, terenul de joc a fost readus la un nivel cum nu prea există nici la Liga I, o "masă de biliard" pe care echipa gălăţeană va putea evolua la adevăratul său potenţial.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.