Baschet. S-a stabilit programul Ligii Naţionale
La Federaţia Română de Baschet a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea programului Ligii Naţionale, atât la feminin, cât şi la masculin, plus cel al „Cupei României”, la masculin. Pentru „Cupa României” la feminin, tragerea la sorţi a fost amânată pentru vineri, 14 iulie.
În campionatul feminin s-au înscris 12 echipe, cu două nou-promovate, SCM Timişoara şi CSU Alba Iulia, care au acceptat invitaţia federaţiei de a juca în prima ligă, după ce Rapid şi Agronomia, ambele din Bucureşti, nu s-au mai înscris.
Liga Naţională feminină va începe în 4 octombrie, iar Phoenix va juca primul meci în deplasare, cu Sepsi Sf. Gheorghe, campioana en-titre. Următoarele jocuri ale gălăţencelor vor fi astfel: cu CSM Satu Mare (acasă), cu Olimpia CSU Braşov (deplasare), cu ICIM Arad (a), CS Universitatea Cluj (d), Sirius Tg. Mureş (a), CS Universitatea Alba Iulia (d), SCM Timişoara (a), CSBT Alexandria (d), Politehnica Iaşi (a) şi CSM Târgovişte (d).
Echipa masculină, antrenată de Florin Nini, va susţine primul meci oficial în cadrul „Cupei României”, pe 30 septembrie, cu Dinamo, pe teren propriu, iar returul urmează să se dispute pe 4 octombrie, la Bucureşti.
Liga Naţională va începe în weekendul 7-8 octombrie, iar primul meci al gălăţenilor se va disputa pe teren propriu, cu BC Mureş Tg. Mureş. Următoarele jocuri se vor disputa după următorul program: cu Poli Iaşi (deplasare), BCM U Piteşti (acasă), Timba Timişoara (d), CSM CSU Oradea (a), Steaua (d), CSU Sibiu (a), Dinamo (d), SCM Timişoara (a), “U” BT Cluj Napoca (d) şi SCM U Craiova (d). Returul primei faze începe la data de 4 ianuarie 2018.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.