Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viorica Dăncilă, prima femeie premier din istoria României?

Planul lui Mihai Tudose de restructurare a Guvernului, prin reducerea numărului de ministere de la 24 (câte sunt în prezent) la 16-17 şi renunţarea la o serie de miniştri şi secretari de stat incompetenţi, dar fideli lui Liviu Dragnea, a eşuat odată cu retragerea sprijinului politic de către PSD şi demisia sa din funcţia de prim-ministru.

După şedinţa extrem de tensionată a partidului, de luni seară, în care majoritatea liderilor prezenţi au votat pentru retragerea sprijinului politic pentru premier, Mihai Tudose şi-a înaintat demisia aproape de miezul nopţii, iar, ieri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că l-a desemnat pe ministrul Apărării, Mihai Fifor, premier interimar. Potrivit unor surse, PSD intenţiona să îl propună pe vicepremierul Paul Stănescu (ministrul Dezvoltării) ca premier interimar, însă Klaus Iohannis nu a fost de acord.
"Această situaţie în care s-a ajuns mă nemulţumeşte profund şi mă îngrijorează. Iată că la un an de la alegeri avem deja două Guverne PSD eşuate. Vreau să avem o procedură rapidă de desemnare a unui nou premier. Această nesiguranţă politică nu trebuie să degenereze în instabilitate politică şi vreau să previn posibile urmări economice negative ale acestei crize, generate, iaraşi, în interiorul PSD. L-am desemnat pe Mihai Fifor premier interimar", a anunţat Klaus Iohannis. Preşedintele a precizat totodată că, astăzi, a convocat partidele parlamentare la consultări cu privire la viitorul prim-ministru. "România are nevoie urgent de un Guvern pentru a scurta cât se poate de mult situaţia de incertitudine", a punctat şeful statului.

Un eurodeputat, la şefia Executivului

După o nouă şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, social-democraţii au anunţat, ieri, că propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru al României este europarlamentarul Viorica Dăncilă (54 de ani), o apropiată a lui Liviu Dragnea, care provine tot din Teleorman. Ea conduce Organizaţia de Femei a PSD şi este liderul de grup al eurodeputaţilor PSD din Parlamentul European. Viorica Dăncilă a fost consilier local în Videle şi consilier judeţean la Teleorman, iar din anul 2009 este eurodeputat. Ea a mai lucrat, în trecut, în învăţământ şi la OMV Petrom.
Propunerea PSD a stârnit în spaţiul public numeroase comentarii negative, în condiţiile în care cele mai multe voci spun că eurodeputata nu este potrivită pentru această funcţie, întrucât, de-a lungul timpului, nu s-a remarcat în poziţiile pe care le-a deţinut.
Ca europarlamentar s-a poziţionat, atât în Parlamentul European, cât şi în mass-media, împotriva protestelor generate de adoptarea OUG 13 şi şi-a exprimat susţinerea pentru modificarea legilor Justiţiei în varianta propusă de coaliţia de guvernământ. Întrebat ce o recomandă pe Viorica Dăncilă să ocupe fotoliul de prim-ministru, Liviu Dragnea a declarat că eurodeputata are relaţii foarte bune cu oficiali ai Comisiei Europene, că are experienţă ca euparlamentar, că este o femeie civilizată, nu este o fire conflictuală şi este comunicativă. "Nu s-a dezis niciodată de iniţiativele noastre de îmbunătăţire a legilor Justiţiei, susţine acest demers în continuare", a afirmat Dragnea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.