Aleşii îşi fac viaţa uşoară. Conflictul de interese se va prescrie în trei ani
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament susţinut de preşedintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după trei ani.
Amendamentul a fost formulat la un proiect al deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi prevede: "Faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de trei ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art 2517 din legea Codul civil".
Amendamentul a fost adoptat cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR.
"Poate nu cunoaşteţi exact situaţia. De vreo cinci-şase ani, anual, primesc sume enorme în plus cei de la ANI. Au softuri, au de toate necesare prin care în acest interval de trei ani pentru persoanele care depun anual declaraţii de avere să poată parcurge... Termenul de decădere general nu pentru infracţiuni, nu pentru altfel de încălcări ale obligaţiilor de serviciu, ci anumitor elemente generale", a spus deputatul UDMR Marton Arpad.
În decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor. "Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor", se arată în propunerea de modificare a Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Potrivit expunerii de motive, "iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile".
Iniţiativa lui Cătălin Rădulescu a mai fost semnată de 102 deputaţi PSD, Damian Florea (Pro România) şi Furic Iarco (minorităţi).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.