Pensii speciale pentru aleşii locali
Plenul Senatului a adoptat luni, 11 iunie 2018, propunerea legislativă privind Codul administrativ al României, printre prevederi regăsindu-se şi introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali.
"Persoanele alese începând cu anul 1992, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă (…) au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare", se arată în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.
Nu vor beneficia de indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea de infracţiuni.
Astfel, un primar de comună va primi o indemnizaţie de 800 de lei, în timp ce primarul general al Capitalei va primi o indemnizaţie de 1.400 de lei. Edilii care au avut trei mandate vor primi, la încetarea acestora, suma propusă pentru un mandat înmulţită cu trei.
Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.