Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În România nu există pericol de infecție cu listeria

România nu este prezentă pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, arată un comunicat transmis joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA.

"România nu figurează pe lista de distribuţie a porumbului congelat contaminat cu Listeria Monocytogenes, produs în Ungaria, conform informaţiilor primite până în acest moment de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Punctul Naţional de Contact al Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje din România (PNC SFAAF RO)", precizează autoritatea.
ANSVSA adaugă că monitorizează permanent această situaţie.

Potrivit presei britanice, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a confirmat faptul că la nivel european este alertă sanitară, după ce nouă oameni au murit infectaţi cu listeria, considerându-se că sursa contaminării este o fabrică de ambalare a porumbului din Ungaria.

Potrivit sursei citate,din 8 iunie, au fost raportate în total 47 de cazuri de îmbolnăvire, în cinci state europene: Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda şi Suedia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.