Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un înalt oficial al UE, în vizită la București

Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru negocierile privind Brexit, Michel Barnier, se va afla, marți, 2 octombrie 2018, într-o vizită oficială la Bucureşti, în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi premierul Viorica Dăncilă.

De asemenea, negociatorul-şef al Comisiei Europene va purta discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.