Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iohannis nu va participa la sfințirea Catedralei Neamului

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, 23 noiembrie 2018, o scrisoare Patriarhului Daniel în care îl anunţă că nu va participa, duminică, 25 noiembrie 2018, la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, din motive care ţin de agenda europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

"Preafericirea Voastră, Vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018. Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte. Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate", a transmis Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis îi primeşte, sâmbătă, începând cu ora 10,30, la Palatul Cotroceni, pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi pe Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.