Preşedintele Klaus Iohannis refuză din nou numirea miniştrilor de la Dezvoltare şi Transporturi
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat vineri că preşedintele K. Iohannis a anunţat-o că nu va da curs numirilor celor două propuneri de la Dezvoltare şi Transporturi, chiar dacă CCR a stabilit că există un conflict de natură juridică şi trebuie emise decretele de constatare a vacantării celor două funcţii.
"Preşedintele a confirmat azi, încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu poate să îşi exercite rolul constituţional de mediator. Fiecare ieşire are puternice accente politice, singura preocupare e să atace PSD. I-am solicitat o discuţie în privinţa numirii miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor. Era firesc să avem o decizie în acest sens de îndată ce CCR a arătat că trebuie să avem decizie. Preşedintele mi-a spus că nu va da curs celor două propuneri, fără nicio explicaţie, dând dovadă că vrea blocarea activităţii Guvernului", a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.
CCR a decis, pe 19 decembrie, că şeful statului Klaus Iohannis este obligat "să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru" şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.