Atacuri cibernetice ruseşti în toată Europa
Organizaţii şi instituţii din Europa, inclusiv din România, au fost vizate de atacuri cibernetice ruseşti, în perspectiva scrutinului europarlamentar, anunţă compania americană Microsoft, dar Moscova a negat orice implicare în aceste acţiuni informatice.
"Am observat cu toţii atacuri cibernetice şi campanii pentru dezinformare în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Franţa în anul 2017, iar liderii europeni au avertizat recent că atacurile vor continua în Europa în 2019. Experţii Microsoft au observat recent acţiuni vizând instituţii democratice din Europa (...). Aceste atacuri nu se limitează la campaniile electorale, ci vizează frecvent institute de analiză şi organizaţii non-profit active în domenii asociate democraţiei, integrităţii electorale şi politicilor publice, entităţi care sunt adesea în contact cu oficiali guvernamentali. Spre exemplu, Microsoft a depistat recent atacuri care au vizat angajaţi ai Consiliului german pentru Relaţii Externe (German Council on Foreign Relations), ai filialelor din Europa ale Institutului Aspen şi ai Fondului german Marshall", precizează Microsoft, într-un comunicat postat pe un blog al companiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.