Guvernul vrea coplată la spitalele private
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, 24 aprilie 2019, că Guvernul va adopta o ordonanță de urgență prin care pacienții care apelează la clinici private să plătească mai puțin, respectiv doar diferența dintre tariful practicat de acel furnizor și tariful decontat de Casa Națională de Sănătate (CNAS).
„Prin completarea legislației, reglementăm faptul că persoanele asigurate care apelează la servicii medicale oferite de clinici private vor plăti numai diferența dintre tariful practicat de acel furnizor și tariful decontat de CNAS. De asemenea, ne asigurăm că pacienții vor fi informați corect, în prealabil, cu privire la costul serviciilor medicale, fiind evidențiate separat sumele decontate de către stat și cele plătite din fondul proprii”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Actul normativ prevede că persoanele asigurate vor avea posibilitatea să acceseze servicii medicale aferente spitalizării continue, ambulatoriului clinic de specialitate şi ambulatoriului paraclinic, la furnizorii privați, pentru care, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se suportă tarifele decontate și furnizorilor publici, iar asiguratul, cu acordul prealabil în scris, va plăti o contribuție personală, care va fi cunoscută de la momentul accesării serviciului medical.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.