Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Legea administrației publice locale, constituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, luni, ca neîntemeiată sesizarea lui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale.

Preşedintele Iohannis a trimis CCR, pe 20 martie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, în care arată că cele două camere ale Parlamentului au adoptat două forme diferite ale actului normativ.
Totodată, şeful statului menţionează că, în forma adoptată, legea nu are în vedere principiile constituţionale prin care nu poate fi adoptată de o singură cameră. "Potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline. În toate cazurile, instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului. De asemenea, în expunerea de motive a legii criticate s-a mai arătat că «Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru prevederile literei b) ale alin. (1) din art. 55, referinţele la intervalul de timp de 3 luni neprevăzând data de început a acestui interval.»”, explică Iohannis.
Potrivit sesizării de neconstituţionalitate, există „o deosebire majoră” între forma adoptată de Camera decizională şi forma adoptată de prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor, modificare ce reprezintă „o schimbare a filosofiei legii şi a propunerii iniţiale, cu impact major asupra semnificaţiei duratei mandatului unui consiliu local/ judeţean constituit în urma desfăşurării alegerilor locale generale şi/sau parţiale, după caz şi respectiv a situaţiilor în care va mai fi posibilă dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean”.
Şeful statului notează că Senatul, adoptând, în calitate de cameră decizională, Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, „a sustras dezbaterii şi adoptării primei camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii”.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 a fost transmisă de Parlament spre promulgare Preşedintelui României în data de 2 martie 2019.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.