Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

16 persoane reţinute în SCANDALUL peştelui alterat, după sute de PERCHEZIȚII în ţară şi străinătate

Poliţia Română a anunţat că, în urma investigaţiilor desfăşurate, în cooperare cu autorităţile din Spania, Ungaria, Franţa, Italia şi Portugalia, au fost reţinuţi 16 membri ai unei grupări infracţionale, care se ocupau cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.

Membrii grupului sunt bănuiţi de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deţinere/ transport/ comercializare de peşte fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei, Ungariei, Portugaliei şi României.

Ancheta în acest caz a început la mijlocul lunii mai, când poliţiştii români şi cei din ţările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziţie domiciliară.

În România, au fost desfăşurate 115 percheziţii (pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş), la care au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania.

Alte 26 de percheziţii au fost făcute în Italia, 9 în Spania, 9 în Franţa şi 10 în Ungaria, la care au participat şi poliţişti români.

"Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcţiona după un sistem piramidal, ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (braconaj piscicol/ transport marfă/ comercializare etc.)", arată Poliţia Română.

Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului.

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia în domeniu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.