Kovesi, susţinută şi de Bulgaria pentru şefia Parchetului European
Premierul Boiko Borisov va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European, deşi Bulgaria s-a opus iniţial numirii acesteia în fruntea instituţiei europene, informează novinite.com, citând serviciul de presă al Guvernului de la Sofia. La primul vot asupra candidaturii lui Kovesi, ambasadorul Bulgariei la UE a votat împotrivă, însă schimbarea regulilor de pe scena politică de la Bruxelles a determinat Sofia să-şi reevalueze poziţia.
Potrivit sursei citate, în urmă cu câteva zile, Guvernul francez a anunţat că va susţine candidatura României. Până acum, Franţa l-a susţinut pe Jean-François Bohnert, însă acum o susţine pe Laura Codruţa Kovesi, scrie agenţia bulgară. Vineri, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a transmis preşedintelui român Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Bohnert şi că o va susţine pe Laura Codruţa Kövesi.
Şi Parlamentul European a anunţat că îşi menţine susţinerea pentru Laura Codruţa Kovesi în vederea obţinerii funcţiei de procuror-şef european, iar preşedintele David Sassoli va trimite în acest sens o scrisoare Consiliului Uniunii Europene.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.