USR-PLUS a amânat strângerea de semnături pentru prezidenţiabilul Barna
Alianţa USR-PLUS a amânat lansarea campaniei de strângere de semnături pentru candidatul la prezidenţiale, Dan Barna. Decizia vine în contextul în care USR-PLUS a adoptat Protocolul alianţei politice sâmbătă seară, însă fiecare partid a venit cu condiţii, care urmează să fie negociate.
Startul campaniei de strângere de semnături pentru prezidenţiabilul Dan Barna trebuia să aibă loc duminică, începând cu ora 11,00. Evenimentul a fost amânat din cauza negocierilor ce urmează să aibă loc între partidul condus de Dan Barna şi cel condus de Dacian Cioloş, pe tema protocolului de colaborare al alianţei. "Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat, sâmbătă, continuarea alianţei cu PLUS, cu obiectivul de a oferi României o alternativă politică reală. A fost adoptat protocolul alianţei electorale pentru prezidenţiale şi protocolul alianţei politice, cu o serie de amendamente ce vor fi transmise către partenerii de la PLUS", a scris Dan Barna, pe Facebook.
Potrivit unor surse din interior, Dan Barna şi 50 la sută din partidul pe care îl conduce susţineau adoptarea unui protocol de alianţă electorală, în timp ce aproape 48 la sută au votat pentru încheierea unui protocol de alianţă politică cu PLUS.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.