Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-au găsit noi fragmente de oase de natură umană în casa lui Dincă

 

Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, susţine că noi fragmente de oase, aproape sigur de natură umană, s-au găsit şi miercuri, "în interior, dar la suprafaţă". "Se punea problema dacă se sapă, nu se sapă. Trebuie să înţelegeţi că înainte de a putea să sape sau să spargă betoane sau să intre în acele buncăre şi ce mai avea Dincă pe acolo trebuie să perie toată zona la suprafaţă. Dacă toată zona nu ar fi periată şi nu s-ar aduna toate probele de la suprafaţă şi ar intra cu excavatoare, s-ar distruge probele de la suprafaţă. Vă pot spune că s-au mai găsit fragmente de oase, unele aproape sigur de natură umană, în interior, dar la suprafaţă. Şi astăzi s-au găsit fragmente osoase", a declarat avocatul.

În altă ordine de idei, întrebat dacă Dincă are acces la televizor, avocatul a răspuns: "Din punctul meu de vedere, are acces la informaţii, inclusiv prin avocaţii pe care îi are, chiar din oficiu. Întreabă şi aceştia îi spun "s-a găsit un telefon al tău, s-a aflat nu ştiu ce". Cum îl văd, după strategia pe care o adoptă, este la curent cu tot şi este sfătuit, în funcţie de ce se întâmplă, cum să reacţioneze, ce să facă şi ce să nu facă".

Miercuri, 7 august 2019, a fost cea de-a şasea zi în care anchetatorii au făcut verificări la locuinţa lui Gheorghe Dincă, acolo unde acesta a spus că a ucis două tinere.

(7 august 2019)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.