Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viitura de pe Prut a ajuns în România

Viitura de pe Prut a ajuns joi în România, apa depăşind cu aproape 2 metri cota de pericol. Locuinţele din lunca inundabilă a râului sunt protejate cu saci şi cu panouri mobile. De asemenea, au fost emise avertizări hidrologice Cod roşu pentru mai multe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi, iar cel pentru râul Prut a fost prelungit.

"Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României. Vârful maxim al viiturii se află în acest moment la intrarea în ţară. Joi, la ora 8,00, la staţia Oroftiana, se înregistrează cu 178 cm (aproape 2 m) peste COTA DE PERICOL, dar va intra într-o uşoară tendinţă de scădere. Specialiştii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuţi-Prut în următoarele 24 de ore", anunţă Administraţia Naţională Apele Române.
Din dispoziţia conducerii Apele Române, echipele de intervenţie asigură apărarea localităţilor Oroftiana, Baranca şi Rădăuţi-Prut prin suplimentarea cu saci (20.000) şi panouri mobile (500 metri liniari) a intrărilor în locuinţe, cu scopul protejării populaţiei care trăieşte în lunca inundabilă a râului Prut.
Specialiştii de la Apele Române au pregătit acumularea Stânca-Costeşti pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.
INHGA a prelungit avertizarea Codul roşu până vineri, la ora 24,00, pentru râurile din bazinele hidrografice: Prut - sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.